Arbor invers, cu radacinile-n vânt,
cu talpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbura-adânca
în care dorm ursii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pamânt vrând s-ajunga.
Mereu cu creirul gol, cu ideile
rasfirate ca pe-un deal pomii rotati,
dus în nori, în scâteile
celor neluminati.
Vazut ca în apa, mereu,
si fosnind de un vânt de pamânt,
cu radacinile înfipte în curcubeu
si-n culori ce nu sunt.
Arbor invers am ramas, rupt din sfera
cu sfera aceasta aidoma, geamana…
Si totul îmi pare stiut, dar nimica
din ce stiu cu ce este nu se aseamana.