TRAIAN VUIA (1872—1950)
Infăptuirea zborului mecanic cu un aparat mai greu decît aerul constituia, pe la sfîrşitul veacului trecut şi la începutul veacului nostru, o adevărată fascinaţie. Mii de temerari încercau să îl realizeze, în timp ce „baloniştii", care încă de la finele veacului al XVIII-lea reuşiseră să se înalţe în nacelele baloanelor, zîmbeau cu superioritate, convinşi că viitorul este al lor, al celor cu vehicule aeriene mai uşoare decît aerul. In sfîrşit, la începutul secolului XX (1903), doi americani, fraţii Wright, au izbutit să zboare cu un avion. Numai că aparatul lor nu s-a putut desprinde singur de la sol, prin forţa motorului său, ci a fost „lansat", „propulsat" prin catapultare — deci printr-un impuls exterior — şi numai după aceea a pornit-o spre înălţimi. Cel dinţii care s-a ridicat de la sol numai prin forţa motorului său, realizînd întîiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale, a fost în 1906 un bănăţean: Traian Vuia. Dar cîte împrejurări potrivnice a trebuit să învingă pentru a-şi realiza visul, de cîtă perseverenţă a avut nevoie!.
Traian Vuia s-a născut în comuna Bujor (care astăzi îi poartă numele), în judeţul Caraş-Severin şi a urmat liceul de stat la Lugoj, dovedindu-şi încă din copilărie iscusinţa în felurite meşteşuguri. Îndrăgostit de tehnică şi mai ales năzuind să fie aviator, s-a înscris la Şcoala Politehnică clin Budapesta, dar după un an a trecut la Facultatea de Drept, unde, frecvenţa nefiind obligatorie, a putut munci într-un birou juridic pentru a-şi cîştiga existenţa. Iată-l în 1901 doctor în drept şi ulterior practicînd avocatura la Lugoj. Dar marea sa pasiune nu îl părăsise, mai mult, reuşise să îi „molipsească" de ea şi pe alţii. Construieşte macheta unui „aeroplan-automobil" şi, cu banii strînşi anevoie de el, dar mai ales cu cei donaţi de mai mulţi români bănăţeni, pleacă la Paris, pe atunci capitala aviaţiei mondiale. Aici adresează un memoriu Academiei de Ştiinţe a Franţei (februarie 1903), în care îşi prezintă proiectul, dar înaltul for ştiinţific, dominat de „balonişti", îl respinge, punînd o rezoluţie care astăzi sună ridicol, declarînd că a încerca să realizezi zborul cu un aparat mai greu decît aerul „este o himeră", care „nu poate să izvorască decît dintr-un creier bolnav". Un altul s-ar fi descurajat, Vuia însă are încredere în ideea sa şi o duce mai departe. „Eu nu lucrez pentru gloria mea persenală, ci lucrez pentru gloria geniului uman", spunea el adesea.
In acelaşi an, 1903, brevetează invenţia sa şi trece la construirea proiectului, din nou ajutat cu bani de inimoşii bănăţeni. In 1905, după învingerea a numeroase dificultăţi tehnice, aparatul „Vuia-I” (denumit de prietenii săi „Liliacul", datorită formei aripilor sale) este gata: un monoplan uşor, cu o elice tractivă şi aripi de pînză pliabile, trenul de aterizare fiind alcătuit dintr-un cărucior cu roţi pneumatice. La 18 martie 1906, dată istorică în istoria aviaţiei, pe terenul de la Montesson, lîngă Paris, „Liliacul", pilotat de Traian Vuia, îşi ia zborul, decolînd exclusiv prin forţa motorului său, fără ca vreo forţă exterioară să îl „lanseze". Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrîna Europă să se deştepte. El este primul în timp" (Rene Chambe).
Ulterior, Vuia a construit şi experimentat noi tipuri de avioane, perfecţionate, de asemenea două elicoptere (1918 şi 1921), prevăzute cu mai multe rotoare de propulsie şi sustentaţie, cîrmă de direcţie şi stabilizator orizontal. Tot el este inventatorul unui original generator cu aburi (1925), de concepţie proprie, care şi-a găsit o largă aplicare în construcţia centralelor termice.
Patriot înflăcărat, Traian Vuia a militat în timpul primului război mondial la Paris pentru unirea Transilvaniei cu Ţara, organizînd chiar „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Banat", editînd o revistă şi manifeste patriotice. In cursul celui de al doilea război mondial, deşi la o vîrstă inaintată, a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa, fiind preşedintele „Frontului Naţional Român".
A revenit în România în 1950, dar a murit curînd după aceea, măcinat de o boală grea, după ce avusese fericirea să-şi revadă plaiurile natale.
Ultimele articole adaugate: