universul poetic teme tudor arghezi ( referat ) categoria comentariu

   TUDOR ARGHEZI - UNIVERSUL POETIC - TEME ALE CREATIEI LIRICE

 Comentariu literar - referat  

   
 

    I. Poezia filozofică cuprinde mai multe subteme:
1. Poezia autodefinirii:
* idcea că omenirea este dominată de manifestări contradictorii:
"Unii învârtesc securea.
ceilalţi despoaie crini
cu sufletele-n beznă şi degetele-n soare"
                                           ("Ruga de vecernie  ");
*omul este plămădit din materie şi spirit:
"M-am zămislit ca-n basme, cu şapte frunţi şi şapte Grumaji şi şapte ţeste
Cu-o frunte dau în soare, cu celelalte-n noapte,
 Şi fiecare este Şi nu este.
Sunt înger, sunt şi diavol şi fiară şi-alte asemeni
Şi mă frământ în sine-mi ca taurii-n belciug."
                                              (" Portret ").
Alte  poezii:   "Nehotărâre",  "Binecuvântare",  "Omule  şi   dumneata?", "Buruiană, nu ştiu care" (vol."Hore");
*omul este totuşi o fire angelică, pura, o creaţie divină: "Denie cu clopote";
2. Arta poetică:
• *cuvântul este omnipotent, atotputernic, esenţa universului, crezul său cel mai încărcat de forţă creatoare:
"Să-mi fie verbul limbă
 De flăcări ce distrug
 Trecând ca şerpii când se plimbă;
 Cuvântul meu să fie plug
 Tu, faţa solului o schimbă
Lăsând în urma lui belşug."
                               (" Rugă de seara " );
*omagiul adus operei literare, cărţii, creaţiei spirituale:
 "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
 încet gândită, gingaş cumpănită
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele care te-au deschis
 Eşti ca vioara singură ce cântă 
Iubirea toată pe un fir de păr 
Şi paginile tale, adevăr 
S-au tipărit cu litera cea sfântă."
                              ("Ex libris").
Aceeaşi artă poetică ilustrează şi poezia "Testament".
*  elogiul adus poeziei, stihurilor este exprimat în poeziile: "Dor dur", "Din drum".
*  estetica urâtului este maniera literară în care inovaţia stilistică
argheziană constă în revalorificarea cuvintelor, dându-le noi sensuri, în ideea că acestea sunt atotputernice, pol schimba esenţa universului. Semnificativ pentru estetica urâtului este volumul intitulat sugestiv "Flori de mucigai , însă definită de însuşi Arghezi în poezia "Testament":
"Din bube, mucegaiuri şi noroi,             
Iseal-am frumuseţi şi preţuri noi."
Estetica urâtului este dusă la apogeu în poeziile care exprimă blesteme de sorginte populară, pe care Arghezi le revalorifică, provocând o puternică impresie:
"In toată vremea şi în tot ceasul
Viermii de câine să-ţi mistuie nasul
                           ("Blestem de babă")
în alte poezii, estetica urâtului devine violentă, satiricul este deseori grotesc:
"Mi-aprinsei şi eu o vatră
Intr-o scorbura de piatră,
Moş Pârţag îmi dă târcoale
Cu o găleată de bale."
                         ("Hora de hâtru")
3. Viziunea asupra morţii:
* spaima de moarte este ilustrată în poezia "Duhovnicească": "Ce noapte groasă, ce noapte grea!/ A bătut în fundul lumii cineva,/E cineva sau, poate, mi se pare./ Cine umblă fără lumină,/ Fără lună, fără lumânare/ Şi s-a lovit de plopii din gradina?";
*moartea este un joc, pe care fiecare om trebuie să-l joace şi cu care
trebuie sa se înveţe: "Puii mei, bobocii mei, copiii mei!/Aşa e jocul,/îl joci în doi, în trei,/ îl joci în câte câţi vrei,/ Arde-I-ar focul!" ("De-a v-aţi ascuns").
II. Lirica existenţială este ilustrată de Psalmi. Definit ca poet aflat "între credinţă şi tăgadă", Tudor Arghezi a creat - între anii 1927 -1967 - 16 psalmi publicaţi în mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalţi din volumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstrează preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofică a relaţiei omului cu Dumnezeu, fiind definită ca lirica existenţială, ca o poezie "monumentală şi grea a zborului sufletesc către lumină" (G.Călinescu)
* Sursele de inspiraţie:
1. Cei 151  de psalmi cuprinşi în "Psaltirea" lui David, poet religios reprezentativ, creatorul acestei specii; cuvântul psalm vine de la grecescul "psalmos",  care  înseamnă  compunere  poeţjca  biblică cu caracter de rugaciune,oda,elegie sacra.
2. O altă sursă o reprezintă cei 4-5 ani petrecuţi de Arghezi ca monah şi apoi secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intră în contact direct cu creaţiile lui David, dar şi meditează la relaţia spirituala dintre om şi Dumnezeu.
* Tema generală a celor 16 psalmi o constituie raportul spiritual dintre om şi Divinitate, definirea omului şi a Divinităţii, precum şi a relaţiei dintre aceştia. în Psalmi, Arghezi exprimă o viziune complexă asupra legăturii sprirituale dintre om şi Dumnezeu, are atitudini foarte variate privind atât omul, cât şi Divinitatea, care întruchipează diferite ipostaze.
* Ipostazele Divinităţii:
1.  în psalmii lui David, Dumnezeu este văzul ca spirit justiţiar, necruţător, care se mânie pentru nelegiuirile oamenilor ("Cel ce zdrobeşte dinţii păcătoşilor", "Cel ce ceartă neamurile şi stinge numele lor"), dar şi darnic şi milostiv, "ziditor al lumii fericite" ("Dumnezeu este un pom răsădit lângă izvoarele apelor"). Ipostaza ultimă se întâlneşte şi în Psalmii arghezieni:
"Doamne, izvorul meu şi cântecele mele! 
Nădejdea mea şi truda mea 
Din ale cărui miezuri vii de stele 
Cerc să-mi îngheţ o boabă de mărgea."
2.  "Deus absconditus" (Dumnezeu care se ascunde) este o idee regăsită la ambii psalmişti, numai că David îl vede pe Dumnezeu undeva, departe, într-o cetate izolată de lume, pe când Arghezi consideră că Dumnezeu se ascunde intenţional de om, încuindu-se cu lacăte şi drugi ca omul să nu poată ajunge la El:
"încerc de-o viaţii lungă să stăm un ceas la sfat 
Şi te-ai ascuns de mine de cum ni-am arătat 
Oriunde-ţi pipăi pragul cu şoapta tristei rugi 
Dau numai de belciuge cu lacăte şi drugi."
3' Dumnezeu nu poate fi cunoscut de către om, acesta fiind făcut anume limitat în simţire şi inteligenţă ca nu poată ajunge la El: "Sătul de ce se vede, flămând de nu se vede. Ai încercai ţâţâna şi lacătul aceale, Dar cheile de-ncuie făptura şi-o descuie Ascunse la-nlunerie de lăţi bălute-n cuie Le-am descântat să cadă în pulbere grămadă îndată ce-nlăunlru dă.ochiul meu să vadă."
4. Dumnezeu este numai ungând, o amintire, o concepţie, poetul
îndoindu-se de existenţa Lui:
"Tu eşti şi-ai fost mai mult decât în fire                                 ^
Era să fii. să stai, să vieţuieşti
Eşti ca un gând şi eşti şi nici nu eşti
înlrc putinţa şi între amintire.'                              .
5. De la credinţă la tăgadă, de la resemnare la cutezanţă, Arghezi străbate o cale lungă a îndoielii, a căutării lui Dumnezeu:
"Singur, acum, în marea ta poveste.
Rămân cu tine să mă mai măsor.
Fără să vreau să ies biruitor,
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!
* Ipostazele psalmistului:
Dacă în psalmii lui David apăreau doua ipostaze ale poetului, una de însingurai, părăsit de prieteni şi de Dumnezeu şi una de rege, înzestrat cu har divin, vesel şi fara griji.-în psalmii lui Arghezi se exprima o larga paletă de atitudini, stări şi sentimente pe care acesta le simte in legătura sa spirituală cu Dumnezeu.                                                                       
1.  Arghezi se simte un protejat al Divinităţii, dăruit cu har poetic, dar dezamăgit de lumea înconjurătoare, care este superficială, meschina, dominată de interese materiale, de aceea poetul vrea să moară in anonimat , .), iar unicul sau sprijin spiritual în această existenţă este Dumnezeu, pentru  care simte o iubire mistuitoare, sufletul său arde de patima cereasca"Vreau sa pier în beznă şi in putregai  Nencercat de slava, crâncen şi scârbit
Şi să nu.se ştie ca ma dezmierdai 
Şi ca-n mine însuţi tu vei fi trait.'
b)"Nici rugăciunea nu mi-e rugăciune.
 Nici omul meu nu-i omenesc. 
Ard catre tine-ncet  ca un tăciune.
 Te caut mut. te-nchipui, te gândesc.
2.  Poetul se simte chinuit şi confuz, singur şi-si îndreaptă nădejdea spre altare, metafora copacului singuratic fiind preluată din psalmii lui David, dar şi clin mitologia populară autohtonă:
"Tare sunt singur. Doamne, şi pieziş. 
Copac pribeag uitat în câmpie,
 Cu fruct amar şi cu frunziş. 
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.
3. Arghezi se răzvrăteşte şi-1 acuză pe Dumnezeu de inconsecventa, de înstrăinare fata de om, căruia nu i se mai arată ca în timpurile mitice
străvechi, de aceea şi omul se înstrăinează de EI: 
"De când s-ă întocmit Sfânta Scriptură, 
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură. 
Şi anii mor şi veacurile pier 
Aici sub tine, dedesubt, sub cer."
"îngerii grijeau pe vremea ceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.
Dar mie, Domnul, veşnicul şi bunul.
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici unul..."
4.   însetat de absolut, poetul îl caută pe Dumnezeu, dovadă a certitudinii perfecţiunii. Este cuprins de îndoieli, de nerăbdare, îl caută, speră, se îndoieşte, se simte învins:
"O viaţă-ntreagă zadarnic de-a fuga pe vânt ca Făt-Frumos, 
Călare-n şa, am străbătut şi codri şi ţani-n sus şi-n jos.
 Dar ajungând în piscuri de răpi încrucişate, 
Să birui înălţimea, văzui că nu se poale."
5.  în psalmii scrişi mai târziu (ca în Psalmul din 1967), poetul este dezamăgit spiritual de Divinitate, se simte părăsit şi-l acuză pe Dumnezeu de a fi făcut existenţa omului nu numai din viaţă şi moarte, ci şi din chinuri şi iubire:
"Când m-ai făcut, mi-ai spus:
De-acum trăieşte!
Şi am trăit, aşa se povesteşte...
Trăirea mea se cheamă viaţă, şi omoară
Dar tu mi-ai spus odinioară
Că ne ucide moartea, nu viaţa şi iubirea
Nu mi-ai vorbit de lacrimi niciodată...
Tu n-ai făcut pământul din milă şi iubire,
îţi trebuia loc slobod, întins în cimitire!"
*Stilul psalmilor arghezieni este inspirat atât din literatura religioasă creştină ("De când s-a întocmit Sfânta Scriptura'), cât şi din limbajul popular ("Aşteaptă o ivire de cristal/Pe un ştergar cu braie de lumină") şi din mitologia autohtonă ("Copac pribeag uitat în câmpie "este mitul popular al singurătăţii).
în raportul omului cu Dumnezeu, în viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza  următoarele  atitudini  esenţiale:  neliniştea,  lauda,  ironia, revolta, acuza, nădejdea credinţei.
III. Poezia iubirii:
*iubirea este un sentiment protector, dus până Ia extazul familiar, o
necontenită chemare a iubitei, amânând întâlnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, în care Arghezi presară ironii încântătoare:
"Şi acum c-o văd venind
Pe poteca solitară.
De departe, simt un jind
Şi-aş dori sa mi se pară."
              (" Melancolie ")
"Apropiată mie şi totuşi depărtată.
Logodnică de-a pururi, soţie niciodată."
            (" Cântare ")
"Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie.
Nu trebuie să-mi fie.
De ce să-mi fie dragă?"
           (" Creion ")
* iubirea este starea superioară a îngemănării celor ce se iubesc, iubirea având puterea de a schimba sensul existenţei îndrăgostiţilor, ca în "Psalmul de taina", care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotică româneasca:
"Femeie raspândită-n mine
ca o mireasma-ntr-o pădure,
Serisa-n visare ca o slovă,
înfipta-ii trunchiul meu: săcure.
(...)
Tu care mi-ai schimbat cărarea
şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată
Dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare."
*iubita-sotie este stăpâna universului casnic, iubirea este împlinită în cadrul naturii vegetale şi animale, în toată bogăţia, varietatea şi splendoarea ei:
"Pământul umblă după tine să te soarbă
Cu vârfuri boante de iarbă oarbă.
Din sângele tău băut şi din sudoare
Pot să iasă alte poame şi feluri noi de floare."
        (" Mireasa ")
"Trebuie să mergem să cunoască                                 
Târla, coteţele, grajdul, balta,
Cine are să le domnească.
Poftim...Ariciul nostru, până una-alta."
       (" Căsnicie ")
IV. Poezia socială. Arghezi exprimă o atracţie surprinzătoare pentru faţa dizgraţioasă a lumii, o plăcere a cruzimii, un spectacol al degradării umane:
*ilustreaza scabrosul, putreziciunea vieţii omeneşti: "în beciul cu morţi, Ion e frumos, întins gol pe piatră cu-n fraged surâs, Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi din gura-i băloasă-i cade sacâz."
lumea  mahalalei  citadine,   a  pungaşilor,   a  ucigaşilor,   a
puşcăriaşilor (regăsită şi în proza "Poarta neagră)", ilustrată în poeziile
"Doi flămânzi", "Generaţii", "Ceasul de apoi", "Cina":
"O fi fost ma-ta vioară. 
Trestie sau căprioară 
Şi-o fi prins în pântec plod 
De strigoi de voevod? !
 Că din oamenii de rând
Nu te-ai zămislit nicicând.
Doar anapoda şi spârc.
Cine ştie din ce smârc,
Morfolit de o copilă
De făptură.negrăita
Cu coarne de gheaţă.
Cu coamă de ceaţă, 
Cu uger de omăt –
lese aşa fel de fat"
  (" Fătălăul ")
"în frig şi noroi 
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
 Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare"
    (" Cina ")
Arghezi rămâne solidar cu cu cei mulţi, care trudesc în anonimat,
înfrumuseţaţi de munca aspră, dar cinstită, în timp ce aceia care trândăvesc
sunt degradaţi moral, jalnici. Poetul se simte mândru pentru cei simpli şi
cinstiţi şi revoltat şi dispreţuitor fnţă de cei "plini de bube", cum îi numeşte -
pe1 boieri. Poezia de revoltă socială este exprimată în volumul "1907-Pcizajc" din 1955, în care poeziile-pamflet "Cuvânt înainte", "Pe râzătoare", "Lipsesc morminte" ilustrează drama răscoalei ţărăneşti într-un limbaj deosebit de impresionant.
* Volumul "Cântare omului" din 1956 este o adevărată sociogonie,ilustrând în imagini poetice de o puternică expresivitate artistică evoluţia omului de-a lungul devenirii sale ("Născocilorul"), până la omagiul adus acestuia pentru descoperirea tainei tainelor, atomul ("Cel ce gândeşte singur").    .Poezia jocului, a boabei şi a fărâmei exprimă fascinaţia pe care o are Arghezi pentru universul înconjurător, alcătuit, cu candoare unică şi fermecătoare, din lumea gâzelor, a florilor şi a animalelor domestice. în proza şi poezia dedicate acestor minuscule fiinţe, Arghezi explică naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe şapte silabe"), aseamănă condiţia omului cu "Un plop uscat" ori descrie elementele mărunte ce compun  Universul, cum ar fi:  buruienile, cartoful (" Har "), dovleacul (" Horă în grădină "), gâzele ("Vaca lui Dumnezeu"), "îmbrăcaţi în straie de iască 
Sunt gata cartofii să nască. 
S-au pregătii o iarnă de soroc. 
Cu cârtiţele la un loc ..."
                  (" Har ")
Incă din primul volum, "Cuvinte potrivite", Arghezi îşi dovedeşte înclinaţia afectivă pentru această lume gingaşa, delicata, inocentă a vieţuitoarelor, faţa de care el are o dependenţă afectivă. în poezia "Cântec de adormit Miţura", precum şi în "Cântec de cununie", urarea caldă,sinceră exprimă bucuria şi entuziasmul poetului pentru lumea copilăriei:
 "Doamne, la-i bordei în soare,
într-un colţ de ţară veche 
Nu mai nalt decât o.floare 
Şi îngust cât o ureche."
("Cante de adormit Mitura")
"Ţi-am adus să le cunpască 
fluturi, melci, aripi şi-o broască 
Pentru lapte ţi-am adus 
Capra mea cu coada-n sus 
Şi un stup crescut de mine 
Plin cu faguri de albine 
O pisică şi-un motan 
Şi-un căţel de porţelan."
("Cântec de cununie")
VI. Poezia peisajului. Natura este, în poezia argheziană, fie "spital de întristare şi căinţă" ("Târziu de toamnă"), fie extaziantă, exuberantă, pentru că "Din învierea sufletului de izvor/ Beau caprele-amintirilor" ("Vânt   de   toamnă"),   fie   sub   forma   descrierii   naturii  dezlănţuite ("Prigoana").
VII Poezia inscripţiilor este alcătuită de poeziile cu poartă acest titlu semnificativ pentru reflecţiile profunde ale poetului cu privire la datoriile oamenilor faţă de semenii lor, faţă de familie, faţă de ţară, faţă de credinţa strămoşească, cuprinzând un imens univers, de la gâze la oameni, de la urâtul regăsit într-o multitudine de ipostaze la sublim.
"Când pleci, să te-nsoţeasca piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu şovăi, nu le-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept şi biruie-n furtună.
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă,
 Necazul tău îl uită-ntreg pe prag,
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.
       (" Inscripţiepe o uşă ")
Poezia "Inscripţie pe biserica" poate fi o adevărată artă poetică argheziană ce exprimă aspiraţia lui Tudor Arghezi spre nemurire prin creaţia sa literară,, amintind de "Numai poetul", poezie programatică eminesciană.
"Toţi au fost un timp. Eu sunt. 
Eu în cer. Ei în pământ."
Tudor Arghezi aduce în literatura română o operă ce se distinge printr-o noutate izbitoare atât în teme, cât şi în limbajul poetic, săvârşind o revoluţie în poezia românească. "în poezia argheziană întâlnim o altă vegetaţie, o altă configuraţie a spaţiului şi a cosmosului, un alt sentiment al timpului decât acelea cu care eram obişnuiţi din poezia anterioară, dar mai ales un alt spirit. Universul nu este, totuşi, cu mult mai vast decât ni-l descoperise Eminescu, dar este esenţialmente altul" (Ion Simuţ)

TUDOR ARGHEZI - UNIVERSUL POETIC - TEME ALE CREATIEI LIRICE