leoaica tanara iubirea ( referat ) categoria comentariu

   LEOAICA TANARA IUBIREA -  NICHITA STANESCU - REFERAT

 Comentariu literar - referat  

   
 

     Generalitati

Poezia " Leoaica tanara, iubirea " face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" din 1964 volum care are ca tema centrala iubirea, inteleasa ca stare de gratie, o permanenta “intamplare a fiintei”, pentru poetul Nichita Stanescu

Metafora de baza in jurul careia se ordoneaza cele trei secvente ale textului (si constituind titlul poeziei) este Leoaica tanara, iubirea: poetul ii inchina aceasta creatiei Iubirii — "o intamplare a fiintei mele" (cum o numeste intr-un Cantec), dar si factor demiurgic, pentru ca numai Dragostea si Cuvantul au stat la baza lumii.

Leoaica tanara iubirea este considerată o capodoperă a liricii erotice româneşti, individualizându-se prin transparenţa imaginilor şi proiecţia cosmică, prin originalitatea metaforelor şi simetria compoziţiei.

"Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pundise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi de faţă.
Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni, curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şj alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncâ-o vreme..."

Tema este erotica, poetul dezvolta ideea ca iubirea este o forta demiurgica, creatoare care reordoneaza universul tinzand spre perfectiune si care schimba raportul eu-lui poetic cu lumea de afara si cu sine.

Titlul este exprimat printr-o metaforă în care transparenţa imaginii sugerează extazul poetic la apariţia neaşteptată a iubirii, Văzute sub forma unui animal de pradă agresiv, "leoaica tânără", explicitată chiar de poci prin apoziţia "iubirea".

Structura poeziei
Poezia leoaica tanara iubirea are 4 strofe inegale ca numar de versuri (6,8,3,7). Versurile sunt inegale ca masuri si rimeaza accidental.
.
Prima strofa

-- Nichita Stanescu apeleaza la metafore, personificari si comparatii, . creaza imaginea materializata a iubirii. Metaforic iubirea este “leoaica tanara”, “leoaica aramie” care navaleste in sufletul poetului ca o forta devastatoare. Ea sfasie cu coltii fiinta poetului, iubirea provocand durere: “Leoaica tanara, iubirea / Mi-a sarit in fata. / Ma pandise-n incordare / Mai demult. / Colti albi mi i-a infipt in fata, / M-a muscat, leoaica, azi de fata”

Pronumele la persoana I, "mi", "mă", "mi", "m", potenţează confesiunea eului poetic în sensul că poetul era conştient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pândise-n încordare/ mai demult", dar nu se aştepta ca acesta să fie atât de puternic

Strofa a doua

-- accentuează efectul psihologic al acestei neaşteptate întâlniri cu un sentiment nou iubirea, care degajă asupra sensibilităţii eului poetic o energie omnipotentă, extinsă asupra întregului univers ("Şi deodată-n jurul meu, natura"). Forţa agresivă şi fascinantă a iubirii reordonează lumea după legile ei proprii, într-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfecţiunii: "se făcu un cerc de-a dura,/ când mai larg când mai aproape,/ ca o strângere de ape". Poetul se simte în acest nou univers un adevărat "centrum mundi", un nucleu existenţial.
Privirea, ca simbol al perspectivei sinelui, se înalţă "tocmai lângă ciocârlii", sugerând faptul că apariţia iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a fericirii, iar poetul este extaziat de noul sentiment neaşteptat, care-l copleşeşte: "Şi privirea-n sus ţâşni,/ curcubeu tăiat în două".-

Strofa a treia

-- revine la ideea centrala a poeziei, iubirea fiind prezentata ca o forta care pustieste fiinta poetului; el devine “desert in stralucire” peste care trece atotputernica alene “o leoaica aramie / cu miscarile viclene”.
In finalul poeziei N.S. afirma ca iubirea este un sentiment inevitabil dar trecator.

Poezia este o romanţă dedicata iubirii , sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stănescu, stare sufletească ce capătă puteri indefinite asupra sensibilităţii eului poetic, înălţându-1 în centrul lumii care, la rândul ei, se reordonează sub forţa miraculoasă a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizează prin transparenţă, dinamism şi, sugestie semnificativă pentru "obiectul" iubire, întreaga poezie concentrându-se într-o unică metaforă, transformand poezia intr-un imn incantatoriu, intr-un “psalm” inchinat Iubirii.

 LEOAICA TANARA IUBIREA -  NICHITA STANESCU - REFERAT