psihologia femeii in timpul sarcinii ( gestatiei ) sfaturi

Starea în care se află femeia din momentul fecundării ovulului până la expulzarea (naşte­rea) fătului se numeşte „gestaţie", „sarcină" sau „graviditate".

In această perioadă organis­mul feminin suferă o serie de transformări anatomice, biologice şi fiziologice, care asi­gură condiţiile necesare dezvoltării produsului de concepţie. De asemenea, tot în acest inter­val survin o serie de modificări psihologice („adaptare psihologică"), generate atât de noua situaţie biologică, dar şi de noile roluri viitoare ale sfafus-ului maternităţii.
Deşi la actul procreaţiei participă ambele sexe, efortul biologic principal aparţine femeii. Capacitatea de a procrea reprezintă un ele­ment important al psihologiei feminine.

Voca­ţia maternităţii este implicată în definirea fe­minităţii, iar absenţa posibilităţii genezice este trăită ca o puternică frustrare. Sarcina consti­tuie nu numai expresia instinctului de repro­ducere (instinctul menţinerii speciei şi vieţii), ci şi o implinire a trebuinţelor psihologice şi sociale. Aducerea pe lume a unei noi vieţi re­prezintă împlinirea menirii biologice şi sociale a femeii. Maternitatea este sensul dominant al existenţei feminine. Naşterea unui copil este o operă măreaţă, care nu echivalează nici chiar cu cele mai valoroase creaţii ale geniului uman, întrucât fără viaţă toate operele umane âşi pierd sensul. Descendenţii ne prelungesc viaţa dincolo de hotarele existenţei noastre. La scară cosmică, dăinuirea infinită nu este posibilă, dar la scara umanităţii insul „trăieşte" după moarte prin faptele şi actele sale.

Sensul existenţei constă în participarea la perpetua­rea şi la progresul vieţii (inclusiv viaţa so­cială). La dezvoltarea umanităţii au participat şi participă nu numai fiinţele excepţionale, ci toţi oamenii activi. Un loc important este ocu­pat de mamele anonime care nasc, educă şi cresc copiii. într-un frumos aforism, se amin­teşte că „femeia care refuză maternitatea e ca şi cum s-ar sinucide; pentru ea viaţa nu va mai fi decât un suflet pustiu într-un trup mort".


În cele 9 luni cât durează sarcina, modifică­rile biologice diferă de la o etapă la alta. Din punct de vedere psihologic gestanta parcurge, de asemenea, mai multe etape adaptative. Aşa-numita „criză psihologică a sarcinii" este, de obicei, o reacţie normală, o modalitate de rezolvare a diferitelor conflicte. în prima etapă a gestaţiei pot să apară o serie de conflicte psihologice, ca o reacţie la modificările fizice şi fiziologice: oprirea menstruaţiei, creşterea de volum a sânilor, pigmentarea feţei („masca de sarcină"), mărirea de volum a uterului, câş-tigul ponderal etc. O informare ştiinţifică refe­ritoare la evoluţia modificărilor sarcinii evită apariţia acestor conflicte.

O femeie fără boli somatice ori psihice grave îşi consolidează starea de sănătate prin sarcină. Gestaţia ma­turizează aparatul de reproducere şi deter­mină modificări pozitive în funcţiile diferitelor sisteme (nervos, endocrin) şi aparate (cardio­vascular, respirator, digestiv). De asemenea, sarcina desăvârşeşte frumuseţea feminină. Nu­meroase vedete au adus pe lume copii, păs-trându-şi  frumuseţea si   farmecul.

În uitima parte a gestaţiei survin stări conflictuale legate de noile responsabilităţi so­ciale impuse de statutul maternităţii. Sănăta­tea copilului trebuie apărată şi promovată încă din  perioada intrauterină.
A treia categorie de stări conflictuale sunt generate de teama unui risc în timpul evolu­ţiei sarcinii ori în timpul naşterii: teama de o anomalie a fătului, de ereditatea patologică, de suferinţa fetală, de durere, de incapacitate fizică pentru travaliu, de moarte prin accident în timpul naşterii, de anestezie (teama că nu se va mai trezi din somnul prin narcoză), de sexul  nedorit al  copilului etc.

În timpul sarcinii se întâlnesc o serie de mo­dificări psihologice de mică intensitate, care nu depăşesc sfera normalităţii (făcând parte tot din aşa-numita psihologie a gestantei). Dintre aceste modificări amintim: hiperestezia senzitiyo-senzorială, prin scăderea pragului sensibilităţii generale (manifestată adesea prin modificări ale gustului şi mirosului, prin repul­sie şi greaţă la diferite mirosuri etc), apetit capricios (tendinţa de foame pentru anumite alimente, „pofte" ale gravidei), scăderea pra­gului de toleranţă la frustraţie, care duce la stări de iritabilitate, instabilitate, irascibiliţate, reacţii disproporţionate; scăderea capacităţii frenatorii în sfera afectivităţii cu labilitate afectivă, stări de plâns şi alte izbucniri afective; tulburări ale activităţii cu scăderea controlului, care duc uneori la impulsiuni cleptomanice; modificări minore în sfera cognitivă exprimate prin oarecare lentoare ideativă, hipoprosexie, hipomnezie.
Majoritatea femeilor traversează fără tulbu­rări psihice seria de evenimente din secvenţa concepţie - gestaţie - naştere - lăuzie - lacta-ţie - maternitate. O parte din gravide prezintă însă tulburări psihopatologice care debutează sau reapar în perioada gravido-puerperală. Aceste „psihoze de gestaţie" sau „nevroze de gestaţie" nu sânţ determinate de modificările specifice sarcinii. Fiecare entitate psihiatrică înregistrată în timpul gravidităţii este determi-
nată de acei factori cauzali care intervin şi în afara maternităţii (âncât mai adecvată este de­numirea de „nevroză" ori „psihoză asociată cu gestaţia"). Aceste boli psihice care debutează ori reapar în perioada gravidităţii prezintă to­tuşi o serie de particularităţi clinice, imprimate de stresul biologic (aşa-numita „baie hormo­nală", care modifică toate metabolismele) şi stresul  psihosociologic al  gestaţiei.

Tulburările psihice de intensitate psihotică (psihoze gravidice) au scăzut după cel de al doilea război mondial, însă a crescut incidenţa manifestărilor nevrotice („nevroze de gesta­ţie"). Psihozele de gestaţie erau în majoritatea cazurilor expresia psihică a disgravidiilor tar­dive (crize eclamptice), produse prin edem ce­rebral la gravidele care aveau un sindrom vas-culorenal (cu edeme, hipertensiune arterială şi proteinurie). Aceste tulburări sunt din ce în ce mai rare, datorită supravegherii gravidelor prin consultaţii prenatale. Nu se mai întâlnesc as­tăzi nici psihozele de tip Korsakov, produse prin carenţă de vitamine (sindroame amnes-tice gravidice). Psihozele endogene (schizo­frenie, psihoze afective) apar rar în timpul sar­cinii. Psihozele afective sunt mai frecvente de-cât psihozele schizofrene. în prima jumătate a gestaţiei izbucnesc de obicei tulburările ma­niacale, iar fazele melancolice survin în cea de a doua jumătate a gravidităţii. Frecvenţa re­dusă a psihozelor endogene în cursul sarcinii ar pleda pentru ipoteza rolului protector antipsihotic al modificărilor metabolice ale gestaţiei (naşterea şi perioada postpartum-u\u\ precoce favorizează însă declanşarea procese­lor psihotice). Psihozele gravidice apar mai frecvent la multipare, în timp ce psihozele postpartum au o prevalentă mai crescută la primipare.
Nevrozele sunt mult mai frecvenţe decât psi­hozele, atât la gravide, cit şi la restul populaţiei, în general. Au fost înregistrate în timpul gestaţiei toate tipurile de nevroze: ne­vroze anxioase (exprimate prin crize de anxie­tate, simptome neurovegetative etc), nevroze depresive (cu apatie, stări de plâns, insomnii), nevroze obsesive (cu idei obsedante, scrupu-Iqzitate, dubitaţii), nevroze astenice (cu aste­nie, somnolenţă, hipoprosexie, iritabiIitate crescută). O serie de aspecte particulare cli­nice prezintă unele nevroze fobice (fobii în le­gătură cu naşterea sau cu sănătatea copilului) şi nevroze isterice (negarea isterică a sarcinii).
Spre deosebire de alte situaţii în care măsu­rile de psihoigienă se adresează unei per­soane sau unui singur tip de colectivitate, în
perioada gestaţiei trebuie să acţionăm atât în interesul femeilor gravide, cât şi în interesul viitorilor copii. Progresele în lupta de preve­nire a îmbolnăvirilor psihice care apar în pe­rioada gravidităţii sunt astăzi evidente. Strate­gia psihoprofilaxiei cuprinde, pe de o parte, intensificarea şi respectarea unor {păsuri nespecifice, măsuri generale de călire fizică şi psihică, iar, pe de ajtă parte, instituirea unor mijloace specifice. încă din antichitate s-a acordat atenţie prevenirii îmbolnăvirilor psi­hice la gravidă şi la produsul de concepţie, prin realizarea unui regim de muncă şi de viaţă deosebit. Situaţiile psihoţraumatizante erau implicate atât în determinismul bolilor gravidei, cit şi în influenţarea nefavorabilă a dezvoltării şi a sănătăţii fizice şi psihice a fătu­lui, în perioada gestaţiei femeile beneficiau de o serie de drepturi şi privilegii. La romani fe­meia însărcinată era scutită de a se ridica în picioare în faţa conducătorilor, iar în Grecia Antică era cruţat chiar un criminal dacă acesta  găsea  adăpost  într-o familie în care exista o gravidă.

În perioada gestaţiei este necesară aplicarea următoarelor măsuri nespecifice: călirea orga­nismului prin utilizarea factorilor naturali (ae­risirea camerelor, înviorarea în aer liber, plim­bări şi excursii în zone cu aer curat), călirea organismului prin exerciţii fizice, respectarea oţelor de somn, relaxarea psihică prin distrac­ţii agreabile, interzicerea consumului de bău­turi alcoolice şi a fumatului, alimentaţie raţio­nală, ştiinţifică, evitând atât deficienţele (printr-iin aport echilibrat de proteine, vita­mine, calciu, fier etc), cât şi consumul excesiv (viitoarea mamă nu trebuie să mănânce pentru doi); asigurarea unei atmosfere de armonie psihică, a unor relaţii inter-personale optime, lipsite de incidente conflictuale şi de situaţii frustrante psihotraumatizante. în prezent există dovezi că viaţa psihică debutează înainte de naştere, fătul fiind o fiinţă dotată cu memorie şi sentimente. Sursa principală a sti­mulării evoluţiei psihismului fătului o consti­tuie mesajele primite de la mamă. Situaţiile psihotraumatizante (tensiunile din viaţa fami­lială ori profesională) afectează, în acelaşi timp, atât organismul mamei, cât şi pe cel al fă­tului. Combaterea stresurilor familiale şi pro­fesionale contribuie astfel la promovarea să­nătăţii mintale încă din  perioada prenatală.
Acţiunile de profilaxie sunt instituite cu oca­zia consultaţiilor prenatale. Luarea în evidenţă a gravidei este obligatorie, iar în cursul gesta­ţiei sunt necesare mai multe consultaţii. în afară de verificarea stării sănătăţii somatice, medicul are datoria să urmărească şi evoluţia sănătăţii psihice. De asemenea, el trebuie să găsească mijloacele potrivite pentru a risipi teama de naştere.
Un rol important în prevenirea anxietăţilor legate de gestaţie şi de naştere âl au mijloa­cele educative prenatale individuale sau co­lective (cursuri instructiv-educative prenatale sau „şcoala mamelor"). Aceste mijloace edu­cative urmăresc pregătirea femeilor însărci­nate pentru o conduită normală la naştere. Lecţiile teoretice (cu date referitoare la sar­cină şi naştere), însoţite de şedinţe practice (exerciţii de respiraţie, exerciţii de deconţrac-turare şi expulzie), diminuează ori înlătură frica de naştere. Programul de educaţie tre­buie să combată opiniile eronate referitoare la obligativitatea marilor dureri de naştere. Deşi nu putem să susţinem existenţa unor „naşteri fără dureri", trebuie să facem deosebire între durerile „normale", obişnuite, de intensitate mai redusă, determinate de procesele fiziolo­gice ale parturiţiei (naşterii), şi durerile pato­logice   supraadăugate,   legate   de   stările   de
teamă si de descurajare. Autocontrolul respi­raţiei şi al deconţracturării diverselor grupe musculare constituie elemente de mare impor­tanţă în timpul naşterii. Cursurile instructiv-e­ducative prenatale realizează un mod de psi­hoterapie colectivă ori de psihoterapie de grup. In cadrul grupului se dizolvă o serie de anxietăţi legate de gestaţie şi naştere. Gravida âşi modelează comportamentul în funcţie de atitudinea celorlalte gestante.

În timpul gestaţiei trebuie să acţionăm pen­tru prevenirea bolilor congenitale (genetice şi negenetice). Unele boli congenitale sunt deter­minate de factori toxici şi infecţioşi. Alcoolis­mul fetal, întâlnit la mamele care consumă al­cool, este răspunzător de o serie de tulburări psihice care vor apărea la copil. Gestantele nu trebuie să consume băuturi alcoolice nici chiar în cantităţi moderate. Gravidele care lu­crează în mediu toxic vor fi mutate în alte locuri de muncă. în timpul gestaţiei (şi mai ales în primele luni) viitoarele mame nu treouie sa utilizeze medicamente fără avizul medicului. O serie de medicamente toxice sunt interzise. Ele vor fi administrate numai în situaţiile în care viaţa gravidei este în pericol. Iradierea medicală (ân scop diagnostic ori terapeutic) este interzisă în primele trei luni de sarcină şi trebuie evitată în tot cursul  gestaţiei.

Prevenirea bolilor infecţioase joacă un rol important în profilaxia bolilor psihice congeni­tale. Prevenirea toxoplasmozei, de exemplu, se bazează pe evitarea contactului cu anima­lele domestice, evitarea consumului de carne crudă,  ouă crude şi lapte nefiert.
Gravida trebuie să se ferească de infecţiile virotice. Cele mai nocive virusuri asupra dez­voltării embrionare sunt virusul herpetic, viru­sul rubeolei şi virusul incluziunilor citomega-lice.

Medicina modernă are astăzi posibilitatea de a depista şi unele boli ereditare, încă din primele luni ale sarcinii.

După a 14-a săptămână de gestaţie se poate efectua puncţie amniotică (amniocenteză), având astfel posibilita­tea de a analiza celulele amniotice (prin exa­men citogenetic) şi compoziţia lichidului am­niotic (prin examene biochimice). Se reali­zează astfel diagnosticarea antenatală a boli­lor cromozomiale (mongolismul sau sindromul Down, sindromul Turner, sindromul Klinefelter etc.) şi a erorilor înnăscute de metabolism (fenilcetonuria, de exemplu). în cazul bolilor cro­mozomiale se decide, de obicei, întreruperea terapeutică a cursului sarcinii, iar fenilcetonu-ria (care se manifestă mai târziu prin oligofrenie) poate fi prevenită prin instituirea unui re­gim sărac în fenilalanină (de la naştere până la vârsta de 6—7 ani). Amniocenteză este indi­cată la sarcinile survenite după 40 de ani, în cazurile în care gestanta a născut deja un co­pil cu o anomalie cromozomială sau un copil malformat cu origine necunoscută, în cazurile în care unul din părinţi prezintă unele tulbu­rări genetice (mozaicism, translocaţie echili­brată etc).

În cazul tulburărilor nevrotice care se întâlnesc la gravide, se preferă mijloacele psihoterapeutice, evitând terapia anxiolitică. Dintre mijloacele de psihoterapie se utilizează mai frecvent metodele de relaxare („psihoterapie de relaxare"). Metoda relaxării progresive, inaugurată de Edmund lacobson, urmăreşte obţinerea relaxării fără o trecere printr-o con­tracţie prealabilă.

Aceasta se realizează prin exerciţii progresive de conştientizare a gradu­lui de tensiune neuromusculară şi de învăţare a mecanismului decontracturării. Metoda antrenamentului autogen, lansată de J.H. Schultz, este o „gimnastică a spiritului", care urmăreşte obţinerea relaxării printr-o mobili­zare vdliţională de învăţare a proceselor de decontracturare.

Profesor doctor Vasile Luca